Search
  • nicenache

CAT TIMP AI SA MAI PORTI PAMPERSI?

Sorin este un om obisnuit, pe langa care poti trece in fiecare zi, fara ca nimic din infatisarea sau comportamentul lui sa-ti atraga atentia. Este un barbat la vreo 35 de ani, inalt de aproximativ 1,75 m, saten, care se imbraca ca majoritatea celor de varsta lui. Pare ca merge degajat si doar daca te uiti cu atentie, vezi ca isi misca mai greu piciorul stang. Este tuns scurt si ochii lui negri privesc patrunzator in jur. Prin parul negru, poti vedea cateva cicatrici, fapt ce iti duce gandul la o copilarie aventuroasa, la caderi din ciresi plini de fructe rosii, la fugareli in jurul blocului in vreme de seara, cand nu vezi foarte bine daca tocmai te-ai impiedicat de o sarma sau vei cadea intr-un sant.


Doar atunci cand vorbeste, iti dai seama

ca ceva este diferit la acest om obisnuit. Vorba lui porneste de undeva din nas, de parca ar fi fost nascut cu ‘gura-de-lup’, este greu de inteles, articulata cu dificultate si in primul minut de conversatie, ai impresia ca vorbesti cu un om cu handicap mental. Apoi, iti dai seama ca ai in fata o persoana foarte inteligenta, cu cunostinte multiple din domenii diverse. Desigur ca te intrebi in continuare de ce vorbeste asa cum vorbeste.


Povestea lui Sorin este dramatica si plina de invataminte. Acum trei ani se intorcea cu masina de la o petrecere. Era catre dimineata, intuneric bezna, pe un drum judetean. Nici atunci nu bea alcool. Dar soarta a scos in cale o alta masina, al carei sofer bause toata noaptea si care a adormit la volan inainte de a se izbi frontal cu masina condusa de Sorin.


Sorin a stat in coma doua saptamani, timp in care doctorii de la sectia de reanimare nu vedeau nici o speranta de supravietuire. Accidentul se soldase cu fracturi craniene cu infundare, in zona parietala dreapta si occipitala. Operatiile (caci au fost mai multe) au eliminat fragmentele de os fracturat si au eliminat cheagurile de sange care se acumulasera ca urmare a fracturii. Minunea s-a intamplat si Sorin si-a revenit din coma. Nu putea vorbi sau misca. Respira singur dar era hranit artificial. Tot felul de fire erau legate de la trupul sau chinuit la aparate ce indicau tensiunea arteriala, ritmul respirator, bataile inimii. Dar respira singur si indica cu miscarile ochilor sau a unui deget raspunsuri de ‘da’ sau ‘nu’ la intrebarile compatimitoare ale celor din jur.


Apoi a fost ‘scos’ de la aparate si a inceput sa manance singur, mai bine spus sa inghita supa pe care i-o facea mama sa. Slabise ingrozitor si dupa 6 saptamani de la accident cantarea vreo 38 de kilograme.


Intr-o dimineata, doctorita care il avea in ingrijire la salon i-a spus cu un naduf nedisimulat: ‘Cat timp ai sa mai porti pampersi?’.


Acea intrebare a avut un efect de bomba asupra lui Sorin. Peste vreo doua saptamani, pe cand se indrepta catre salon, doctorita s-a albit deodata la fata si a avut o miscare laterala, ca acei oameni care lesina de caldura pe strada. Il vazuse pe Sorin iesind de la toaleta, sprijinindu-se de zid si mergand cu pasi mici si nesiguri. S-a repezit la el, sprijinindu-l de subsuoara sa nu cada si tipand in acelasi timp: ‘Ce faci aici? Esti nebun?’


Atunci cand l-am cunoscut, nu l-am putut intreba pe Sorin ce i se intamplase. Eram jenat chiar sa ma uit la el, mai ales cand vorbea cu greu, fonfanit. Apoi, a venit un timp cand mi-a spus ce i s-a intamplat si, mai ales, cum de a reusit sa mearga din nou pe picioarele lui. Doctorita care l-a intrebat cat timp va mai purta pampersi l-a facut sa se gandeasca la cati ani va mai trai mama sa pentru a putea sa ii schimbe pampersii, sa il spele, sa il imbrace, sa il hraneasca. Si-a dat seama atunci, in acel moment ca trebuie sa faca ceva ca se miste singur, sa se spele singur, sa mearga singur la toaleta.


Dupa ce doctorita a plecat din salon, singur, cu greu, s-a rasucit pana a reusit sa vina cu genunchii pana la marginea patului. Apoi, tragandu-se cu mainile, s-a ridicat chinuit, in fund, cu picioarele atarnand penibil si neajutorate. In zilele ce au urmat, Sorin si-a perfectionat setul de miscari ce l-a adus in final in picioare, langa pat. Nu a cerut ajutorul infirmierelor sau a asistentelor medicale, de frica sa nu ii fie interzis sa se dea jos din pat. Dupa ce l-au vazut ca se deplaseaza singur, sprijinindu-se de pereti, i-au oferit un cadru metalic ce i-a facilitat enorm deplasarea. Muschii au inceput sa se intareasca si atunci cand doctorita l-a vazut, Sorin avea deja ‘experienta’ de mers.


Cand mi-a povestit istoria sa, Sorin a repetat cu voce parca mai clara si mai apasata intrebarea care l-a determinat sa isi asume soarta – ‘Cat timp ai sa mai porti pampersi?’

75 views
  • w-facebook
  • LinkedIn Social Icon