Search
  • nicenache

FATA NEVAZUTA A DURERII

Nu am mai vazut-o de doi ani. Suferea in tacere, fara sa ceara nimic, fara sa spuna nimic, fara sa se planga, fara sa foloseasca cuvinte scrise pe un carton, fara sa isi strige durerea si soarta, fara sa deranjeze pe nimeni.


Trecand pe langa zona aceea, am avut senzatia acuta ca imi lipseste ceva. Oare am uitat lista de cumparaturi? Sau portofelul? M-am verificat rapid si am gasit lista si portofelul. Era altceva, mai profund, o senzatie de care nu scapam si pe care nici o nu puteam defini. Dintr-o data am constientizat ce anume lipseste: batrana care statea pe un scaunel, indiferent de vreme, langa usa uneia din farmaciile de la parterul blocului.

Scaunelul ii era imprumutat zilnic de catre farmaciste. Pentru ea insemna mult, pentru genunchii obositi si picioarele trudite de anii lungi de munca. Avea 89 de ani, cel putin asa mi-a spus la una din conversatiile pe care le-am avut cu ea.


Era din Transilvania, avusese un sot care murise de tanar si o lasase singura in casa lor. Nu avea copii. A lucrat la fabrica locala pana a iesit la pensie. Pensia a insemnat o perioada in care viata se scurgea tern, fara intamplari deosebite, avand grija de cele cateva gaini si vorbind cu pisica peste zi sau seara la culcare. Nu stia sa mai aiba familie, era practic singura pe lume. Intr-o buna zi, un nepot, fiul unei verisoare indepartate, i-a facut o vizita. Venise in oras cu treburi ale firmei la care lucra. Era un baiat linistit si fara probleme. I-a propus, in cele cateva zile in care a stat in orasul transilvan, sa vanda casa si sa se mute in Bucuresti, unde statea impreuna cu sotia. O familie trebuie sa stea impreuna, nu?


Vanzarea casei s-a facut destul de repede, in cateva luni a gasit comparator, a luat o suma frumusica si s-a mutat in Bucuresti. Banii de pe casa i-a pus intr-un cont la o banca, la care avea acces si nepotul, sa poata plati medicamentele si alte cheltuieli.


Doar ca soarta a ajuns-o din urma. Nepotul a murit la cateva luni de la mutarea in Bucuresti si ea a ramas doar cu sotia acestuia, cu care nu se prea intelegea. Chiar in ziua inmormantarii, nepoata a luat-o deoparte si i-a zis: “Asculta, sa stii ca banii cu care ai venit nu mai sunt. I-am cheltuit sa iti cumparam medicamente. Zi mersi ca ai unde sa stai. Asa ca te vei duce in fiecare zi sa faci rost de bani. Sa cersesti! Iar pensia sa o dai in casa!”.


Asta mi-a povestit batranica, zdrobindu-si usor cu mana, lacrimile care ii curgeau ca un rau. “Vai de pacatele mele, niciodata nu am crezut ca va trebui sa cersesc…” zise ea cu un accent ardelenesc neaos. Ma uitam la ea, cat de curata arata, ingrijita, cu ochii rosii de lacrimi, ingandurati si plini de rusine. “Cine ar fi crezut?...”


Nu venea la cersit zilnic. Oamenii au inceput sa o cunoasca si sa-i dea de mancare, produse si sa stea cu ea de vorba. Cred ca timpul acordat sufletului ei, pentru a putea sa vorbeasca cu cineva si sa povesteasca istoria aceasta atat de trista, era cel mai pretios lucru care i se putea oferi.


In adancul sufletului, cred ca a murit dar as vrea sa nu se fi intamplat acest lucru, desi moartea i-ar fi fost izbavirea de care avea nevoie.

86 views
  • w-facebook
  • LinkedIn Social Icon