Search
  • nicenache

NE PLANGEM DISPARUTII SAU NE PLANGEM PE NOI?

In fiecare zi la ora 11:00, cu precizie de ceas, il vedeam pe el sau o vedem pe ea ducand de lesa cainele acela mare si batran, la o plimbare in parc. Stiu acest lucru pentru ca si eu scot cainele la plimbare in jurul aceleasi ore. Ne dadeam binete, mai schimbam doua vorbe banale despre vreme si ne vedeam de drum.


Saptamana trecuta, cainele a murit. O fi fost batranetea de vina... Cateva zile nu i-am vazut pe stapani si am banuit ca tiparele lor de viata, intricate cu tiparele zilnice ale cainelui s-au schimbat firesc datorita disparitiei batranului prieten. Ieri si alaltaieri i-am reintalnit. Tot la ora 11:00. Mergeau la brat, parca mai garboviti si mai tristi

decat ii stiam. Ne-am dat binete si am trecut mai departe. Dupa cativa pasi, m-am oprit si i-am urmarit cum intra in parc. Tiparul plimbarii ramasese, la fel de viu ca si acum o saptamana si m-am gandit ca cei doi, in tristetea lor, incercau sa reconstituie ritualul zilnic al plimbarii in parc impreuna cu ‘cineva’.


Am fost trist toata ziua si m-am gandit la perioada de doliu, in care plangem pe cineva disparut, fie el un om sau un animal de companie. Plangem oare disparitia sau ne plangem pe noi? Ne reamintim toate calitatile celui care a disparut (nu ne amintim ceea ce ne-a deranjat sau suparat in perioada de timp petrecuta impreuna; de aceea vaduvele spun ca disparutul a fost cel mai bun sot de pe pamant, uitand sa spuna ca s-au intors de vreo zece ori de la usa tribunalului) si am fi dorit ca viata noastra sa continue la nesfarsit la fel.


Plangem de fapt lipsa cuiva din tiparele noastre de viata si aceste tipare nu mai pot functiona asa cum le stiam si eram obisnuiti cu ele. Ne plangem pe noi, plangem schimbarea la care suntem supusi si careia trebuie sa ii facem fata. Trebuie sa ne adaptam, sa mergem la ora 11:00 in parc cu cainele sau cu sotia/sotul, pentru a avea o aparenta de ‘normalitate’. Ramanem singuri si trebuie sa umplem golul ramas cu ‘ceva’. Nu suportam sa ramanem cu ‘golul’. Chiar daca ne-am certat zilnic cu disparutul, cu ‘golul’ nu ne putem certa, este un alt tipar caruia trebuie sa ii gasim o solutie.


De aceea, daca viata noastra este suficient de plina cu prieteni, preocupari, activitati, ‘golul’ ramas este mai usor de completat cu ceea ce avem deja ramas, la indemana. Sa nu uitam ca orice schimbare importanta din viata noastra are o perioada de ‘doliu’ in care plangem schimbarea la care suntem supusi si la care nu avem inca raspuns. Odata ce raspunsul apare, durerea se alina si ne trezim ca suntem parca mai puternici. Si atunci, de ce sa plangem?

0 views
  • w-facebook
  • LinkedIn Social Icon